Atacurile între partide, tot mai aprige înaintea europarlamentarelor: De la contractul PSD-Poșta Română și vandalizarea corturilor, până la „intoxicări” și cumpărarea de site-uri

Atacurile între partide, tot mai aprige înaintea europarlamentarelor: De la contractul PSD-Poșta Română și vandalizarea corturilor, până la „intoxicări și cumpărarea de site-uri
Publicat: 01/05/2019, 16:03

De exemplu, PSD a încheiat un contract cu Poșta Română, prin care instituția se angaja să distribuie, odată cu pensia, și un un material electoral din partea social-democraților cu mesaje împotriva liberalilor. PNL a reacționat imediat și a anunțat că va da în judecată PSD. Astfel, pe 4 aprilie, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă și vicepreședintele Organizației de Pensionari și Persoanelor de vârsta a treia din PNL, Mihai Toti, s-au prezentat la sediul DNA unde au depus o sesizare cu privire la contractul PSD-Poșta Română.

În replică, reprezentanții Poștei Române au anunțat că au transmis în perioada de precampanie oferte către toate formațiunile, PSD fiind singurul partid care a cerut acest serviciu.

Totodată, Alianța 2020 USR-PLUS a anunțat, pe 11 aprilie că va da în judecată două filiale ale Poștei Române, din Giurgiu și Tulcea, din cauză că au refuzat să distribuie pliantele electorale ale acestora.

„Acțiunea Alianței este motivată de faptul că cele două filiale ale Poștei Române au distribuit ziarele de campanie ale PSD, dar refuză să distribuie pliantele USR-PLUS deoarece conțin un îndemn la vot pe 26 mai și în opinia reprezentanților instituției reprezintă -propagandă electorală-„, au informat reprezentanții formațiunilor, într-un comunicat de presă.

O altă acțiune înaintea începerii oficiale a campaniei, pe 27 aprilie, a fost vandalizarea corturilor electorale. Alianța USR – PLUS a acuzat o „acțiune coordonată” de distrugere și vandalizare a corturilor și afișelor în București, președintele USR, Dan Barna, distribuind pe Facebook un videoclip cu un astfel de afiș sfâșiat.

Reprezentații USR-PLUS au precizat că vor depune plângeri penale „pentru a găsi vinovații”.

Partidele politice au apelat și la dezinformări în competiția privind alegerile pentru Parlamentul European. Liderii Alianței USR-PLUS i-au acuzat pe liberali că au distribuit în Cluj-Napoca pliante „otrăvite”, potrivit cărora avortul trebuie să fie obligatoriu pentru 92% dintre români.” E păcat că PNL a cheltuit bani și energie pe dezinformări abjecte, în loc să se bată cu PSD”, susține alianța.

În Cluj-Napoca au apărut pliante cu sigla Alianței USR-PLUS cu următorul mesaj „Avortul trebuie să fie mandatoriu și obligatoriu pentru familiile care nu au un venit mediu, pentru familiile care nu pot asigura creșterea sau hrănirea corespunzătoare a copilului, pentru familiile în care nici unul dintre cei doi parteneri în creșterea și educația copilului nu are un loc de muncă”.

Reprezentanții partidelor conduse de Dan Barna și Dacial Cioloș au făcut apel către liderii și candidații PNL să ia măsuri urgente și să explice de îndată dacă au încurajat și încuviințat acest tip de campanie negativă care a prejudiciat imaginea Alianței USR-PLUS și a indus în eroare alegătorii. Ulterior, organizația liberală de tineret i-a exclus pe cei doi membrii ai formațiunii care au distribuit pliantele cu dezinformări.

De asemenea, PNL a apelat la o idee ingenioasă. Partidul a cumpărat domeniul de internet romaniameritamaimult.ro, inspirat de sloganul folosit de rivalii de la PSD la europarlamentare.

Cei care intră pe site primesc mesajul: „Error 20-20. PSD not working”. Apoi, după câteva secunde, utilizatorii sunt redirecționați către PNL.ro, site-ul Partidului Național Liberal. Potrivit ROTLD, PNL a achiziționat domeniul pe 28 martie 2019.

Nici PSD nu s-a lăsat mai prejos. Social-democrații au cumpărat domeniul site-ului tuestieu.ro, în urma anunțului președintelui Klaus Iohannis legat de lansarea lansarea cărții „EU.RO – un dialog deschis despre Europa”, care a devenit disponibilă din 17 aprilie. Partidul condus de Liviu Dragnea a cumpărat domeniul site-ului crezând că este sloganul PNL, însă acesta era doar numele cărții șefului statului.

Potrivit Registrului de domenii ROTLD, domeniul tuestieu.ro a fost înregistrat de Partidul Social Democrat, cu sediul pe bulevardul Kiseleff, nr. 10, București. Termenul de expirare a domeniului înregistrat de PSD este 07.04.2022.

Alegerile pentru Parlamentul European au loc pe 26 mai. BEC a admis înregistrarea a 13 partide politice și trei candidați independenți. Campania electorală pentru europarlamentare a început, oficial, pe 27 aprilie, ora 00:00 și se va termină pe 25 mai 2019, ora 7:00.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?